-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

BNR: Rata creditelor neperformante s-a ridicat la 13,6%, în 2015

spot_img

Rata creditelor neperformante a fost de 13,61%, în 2015, în scădere cu 7,1 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în anul 2014, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).

”În ceea ce privește rata creditelor neperformante (potrivit definiției ABE — n. r.), aceasta și-a continuat evoluția descendentă pe parcursul anului 2015, astfel încât, la finele perioadei, indicatorul s-a situat la 13,61%, în scădere cu peste o treime față de sfârșitul anului 2014. Cea mai importantă scădere s-a concentrat, însă, în prima jumătate a anului 2015, pe fondul unor modificări metodologice”, informează BNR.

Potrivit definiției ABE, expunerile neperfomante sunt cele care îndeplinesc oricare mai multe criterii precum expuneri semnificative cu scadență depășită cu peste 90 de zile sau se consideră că, în lipsa executării garanției reale, este improbabil ca debitorul să își achite integral obligațiile din credite, indiferent de existența oricărei sume, restante sau numărul de zile de întârziere de plată.

În iunie 2015, a intervenit o modificare a normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual constând în includerea în formularul de raportare a expunerilor neperformante a soldurilor în numerar la banca centrală și a altor depozite la vedere la instituțiile de credit.

Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit, cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare, a scăzut la 704.246 persoane, la sfârșitul anului 2015.

Față de decembrie 2014, numărul restanțierilor este mai mic cu 0,72%, iar în comparație cu noiembrie 2015 cu 1,07%. În ceea ce privește valoarea restanțelor, aceasta se ridica la 11,3 miliarde lei, din care peste 4,34 miliarde lei erau în moneda națională, 4,84 miliarde lei echivalent în euro, 2,13 miliarde lei echivalent în alte valute și 50,2 milioane lei echivalent în dolari.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanțului depășea 1,45 miliarde lei, iar 2,15 miliarde lei — la colectare. Datele BNR mai arată că, în luna decembrie, valoarea totală a restanțelor firmelor și populației la bănci era de peste 20,9 miliarde lei, Bucureștiul reprezentând 34,8% din total.

T.S.