-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:45
No menu items!

BNR a redus dobânda cheie la 2,75% pe an și rata rezervelor minime obligatorii la valută la 14%

spot_img

Rata RMO pentru lei este menținută la 10%

bnr

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, marți, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,75% pe an, de la 3%, începând cu data de 5 noiembrie 2014, potrivit unui comunicat al BNR.

Banca centrală a redus și rata rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în valută de la 16% la 14%, începând cu perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2014, și menținerea ratei RMO pentru lei la 10%.

”În scopul reducerii volatilității ratelor dobânzilor pe piața monetară interbancară și al consolidării transmisiei semnalului de politică monetară, CA al BNR a decis îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/- 2,5 puncte procentuale de la +/-2,75 puncte procentuale. Astfel, începând cu data de 5 noiembrie 2014, rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se va reduce la 5,25% pe an de la 5,75 la sută, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se va menține la 0,25% pe an”, se mai arată în comunicatul BNR.

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari a prognozat luni că BNR urma să reducă dobânda-cheie la 2,75%. Reducerea dobânzii de politică monetară are ca efect reducerea dobânzilor interbancare și ieftinirea creditelor în moneda națională.