-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:38
No menu items!

Blocaj masiv pe aeroporturile din Marea Britanie, cu efecte în toată Europa. Ce drepturi au pasagerii

spot_img

aeroport blocat

Sute de zboruri au fost amânate pe teritoriul Marii Britanii și al Irlandei, din cauza unei erori la centrul de control al traficului aerian. Aeroporturile afectate includ Heathrow, Stansted, Cardiff, Dublin și Glasgow. Serviciul Național al Controlului de Trafic Aerian (Nats) a transmis că unul dintre centrele sale, în Hampshire, are dificultăți în operațiunea de trecere de la orarul de noapte la cel de zi.

Potrivit directorului de operațiuni al Nats, autoritățile nu știu cât va dura până la rezolvarea problemelor, ce țin de capacitatea depășită, în condițiile în care centrul operează pe un orar de noapte mai scurt.

Până la ora 9:45, Aeroportul Heathrow a anulat 60 de zboruri, în timp ce toate zborurile de pe Stansted au fost întârziate cu până la două ore. Reprezentanții Aeroportului Gatwick au declarat că 20% din plecări au fost amânate, iar pasagerii au fost avertizați că pot aștepta reluarea zborurilor mai multe ore.

De asemenea, operatorii Ryanair, British Airways și EasyJet au transmis că vor exista întârzieri semnificative pe cursele lor și posibile anulări. În anumite circumstanțe, călătorii din UE pot cere despăgubiri de până la 600 de euro pentru zborurile întârziate.  Reclamațiile pot fi făcute chiar și pentru zborurile întârziate în urmă cu maximum șase ani.

Companiile de zbor sunt obligate să ofere răcoritoare după o întârziere de două ore, dar și cazare în cazul în care zborul este anulat pe timpul nopții.

C.C.