2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 9:47
No menu items!

Bloc din Buzău, evacuat în urma unor scurgeri de gaze

spot_img

Un bloc din Râmnicu Sărat, județul Buzău, unde au fost constatate scăpări de gaze pe casa scării a fost evacuat. duminică, de pompieri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la un bloc de locuinţe din municipiul Râmnicu Sărat, unde s-au semnalat scăpări de gaze pe casa scării.

De urgenţă, la faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

La sosirea echipajelor de pompieri s-a constatat că existau scăpări de gaze la etajele 2 şi 4.

Au fost evacuate 17 persoane.

Echipa Distrigaz a oprit alimentarea cu gaz la blocul de locuinţe, intervenţia fiind în desfăşurare.
 

R. Dan