1.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 0:51
No menu items!

Blaga: Udrea a dat dovadă de o anumită aroganță

spot_img

blaga udrea

Elena Udrea a dat dovadă de aroganță, ca mulți alți foști lideri ai PDL, este de părere actualul preşedinte al formațiunii, Vasile Blaga. Pe lângă fostul ministru al dezvoltării, Blaga l-a nominalizat și pe fostul premier Emil Boc.

Pe de altă parte, Blaga a susţinut, la România TV, că nu există vreun motiv pentru care Elenei Udrea să I se respingă candidatura la alegerile parlamentare din decembrie, într-un colegiu din județul Neamț.

Deși a avut performanţe notabile ca ministru, Udrea a comis și erori. „A apărut şi o anumită aroganţă din partea ei. Au fost greşeli şi în modul în care au fost prezentate măsurile luate şi am plătit rău de tot la locale”, a declarat Vasile Blaga.

Liderul democrat-liberal a subliniat că nu doar Elena Udrea a comis astfel de erori, precizând că nu poate fi de acord cu afirmaţii precum „Puşca şi cureaua lată, ce lefuri aveaţi odată!”. „Au fost o parte a liderilor din fostul Birou Permanent Naţional consideraţi a fi foarte apropiaţi preşedintelui Băsescu, precum Emil Boc, Roberta Anastase şi Elena Udrea, şi ca urmare a faptului că preşedintele era ţinta constantă a atacurilor, s-a lovit sistematic şi în ei. Nu spun că nu au greşit neripostând cum trebuie”, a spus Blaga.

Blaga a amintit nivelul mare al absorbţiei al fondurilor europene pe programele gestionate de ministerul condus de Elena Udrea.

 

FOTO evz.ro