-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:12
No menu items!

Blaga: Băsescu loveşte în toţi cei care nu o văd pe Udrea potenţial candidat la Preşedinţie

spot_img

Vasile Blaga

Vasile Blaga a lansat luni un atac dur la adresa lui Traian Băsescu. Președintele PDL a declarat că șeful statului „loveşte în toţi cei care nu o văd pe Elena Udrea un potenţial candidat la Preşedinţie„.

Blaga a fost întrebat despre afirmaţiile lui Traian Băsescu privind unificarea dreptei, şeful statului vorbind despre formarea unui singur partid de dreapta pentru a bloca accesul PSD la Cotroceni.

Este o fractură logică în tot ceea ce spune preşedintele. Vorbeşti despre unificarea dreptei, dar loveşti în inima ei, în PDL. Mai nou văd că a reevaluat partidul, partidul este bun şi mă loveşte pe mine, ceea ce nu mă deranjează foarte mult, pentru că mai mult loveşte în toţi cei care nu văd un potenţial candidat la Preşedinţie pe doamna Udrea. Eu nu o văd, şi atunci sigur că este supărat.

Vasile Blaga

președinte PDL

Vasile Blaga a fost întrebat, luni, de jurnalişti cum vede gesturile preşedintelui Traian Băsescu pe final de mandat, liderul democrat-liberal răspunzând: „Oare ce i-ar fi spus el domnului Iliescu dacă făcea la fel?”.

Blaga a fost întrebat şi despre pozele făcute de Traian Băsescu pe plajă purtând tricoul PMP.

Eu şi PDL suntem mai puţin interesaţi de pozele făcute în şalvari pe plajă. Pe noi ne interesează promovarea candidaţilor noştri la Parlamentul European, a platformei cu care ei se prezintă şi, desigur, să sancţionăm guvernarea proastă din ultimii doi ani.

Vasile Blaga

președinte PDL

R.D.