-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:30
No menu items!

Black Friday la ANPC. Ce au reclamat românii

spot_img

Cele mai multe reclamații la zilele de Black Friday, la Protecția Consumatorului au ca obiect modul de cumpărare online.

Cumpărătorii care au vrut să profite de promoțiile online s-au plâns că produsele nu mai erau disponibile până ajungeau să finalizeze o comandă. Alții spun că nu au putut plăti în rate, sau că reducerile erau înşelătoare.

ANPC a înregistrat, după week-endul de Black Friday, aproximativ 40 de petiții, unele fiind depuse chiar la sediul firmei de la care a fost cumpărat produsul. ANPC spune că magazinele ar fi trebuit să aplice reducerea celui mai mic preţ din ultimele 30 de zile.

Totodată, în cazul în care un comerciant şi-a făcut reclamă că are stocuri suficiente sau că şi-a suplimentat stocurile pentru Black Friday, inspectorii ANPC verifică documentele privind stocurile, pentru a vedea dacă au fost informaţi corect consumatorii.