Sâmbătă şi duminică, la împlinirea a 300 de ani, moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni va fi comemorată în prezenţa ierarhilor unor biserici din străinătate, sprijinite de voievodul român
Bisericile Sf Gheorghe din Bucureşti şi Mogoşoaia îşi vor deschide altarele bărbaţilor şi femeilor, sâmbătă şi duminică, la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni, comemorată în prezenţa ierarhilor unor biserici din străinătate, sprijinite de voievodul român.
Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti este una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti în care se păstrează moaştele Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu. Biserica a fost ridicată de Constantin Brancoveanu în anul 1688, iar în locaş se gaseşte tabloul votiv care îi reprezintă pe Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, pe doamna Marica şi cele şapte fiice.
Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Mogoşoaia se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porţii. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu şi terminată în 1688, cu puţin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăposteşte mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum şi tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu şi pe cei patru fii ai săi.
Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu. Ansamblul istoric cuprinde, pe lângă palat, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi Biserica Sfântul Gheorghe. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.
Constantin Brâncoveanu (1654 -1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot al domnului Şerban Cantacuzino, el a moştenit şi a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăţi imobile şi sume de bani depuse în bănci din străinătate. În timpul în care a domnit, Ţara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase şi un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
La începutul anului 1714, domnitorul Ţării Româneşti se pregătea de nunta fiului său Radu, care trebuia să o ia în căsătorie pe Maria, fiica lui Antioh Cantemir, iar această alianţă matrimonială primise acordul Porţii Otomane. În luna martie, familia domnească a fost greu încercată de moartea domniţei Stanca, fiica cea mare a voievodului. După doar câteva zile, în Săptămâna Luminată, Vodă Brâncoveanu era mazilit.
Marele vizir Ali Paşa l-a trimis în Ţara Românească pe capugiul Mustafa aga, care îi era prieten domnitorului, cu misiunea clară de a-l detrona şi captura pe Brâncoveanu. Momentul ajungerii la Bucureşti a fost Săptămâna Patimilor, când domnitorul, îndoliat de pierderea fiicei, va fi fost prins cu slujbele bisericeşti. Chiar dacă marele vizir a pregătit această mazilire în mare taină, domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost totuşi avertizat. Domnitorul şi miniştrii săi tocmai fuseseră înştiinţaţi de marele vizir că pot trimite după mireasă la Constantinopol şi pot pregăti nunta cu aleasă pompă domnească. Având asigurată această aparentă linişte din partea turcilor şi ţinând cont de fapt că agenţii săi din capitala Imperiului Otoman nu i-au confirmat ştirea, domnitorul nu i-a dat crezare.
Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu, pentru că au refuzat cu preţul morţii să renunţe la credinţa creştină. Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pentru credinţă, în 1992, sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni
Cu ocazia comemorării a 300 de ani de la uciderea domnitorului român şi a familiei sale, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor au hotărât organizarea unor manifestări religioase şi culturale în zilele de 16 şi 17 august.
R.D.