2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:11
No menu items!

Bingo! Pasionații de jocuri de noroc, monitorizați de noul Oficiu Național pentru Jocuri de Noroc

spot_img

Bingo! Pasionații de jocuri de noroc, monitorizați de noul Oficiu Național pentru Jocuri de Noroc

Prima autoritate de monitorizare a jocurilor de noroc on-line, respectiv Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, va fi înființată în România, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, este de așteptat ca noua autoritate să aducă un venit anual la bugetul de stat de 117 milioane de lei (26,4 milioane de euro), pentru ca în acest an încasările să se ridice la 87,75 milioane de lei.

Printre misiunile Oficiului se află supravegherea activităților din domeniul jocurilor de noroc, controlul tehnic, monitorizarea jocurilor de noroc on-line și aplicarea legislației specifice. În proiectul de act normativ este precizată și ”eliminarea barierei privind interzicerea jocurilor de noroc bingo, organizate prin intermediul rețelelor de televiziune din piața jocurilor de noroc”. Potrivit documentului, această situație a creat un mediu neconcurențial, din cauza faptului că în legislația actuală a fost menținută organizarea de jocuri de noroc tip bingo în săli.

Prin același act normativ se reintroduce în categoria jocurilor de noroc reglementate jocul de noroc tip bingo, organizat prin intermediul rețelelor de televiziune. Jocurile bingo organizate prin intermediul reţelelor de televiziune (bingo televizat), au fost permise în perioada 1992 – 2002. Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Hotărârii Guvernului 348 pe 2002, acestea au fost interzise până în iunie 2009, data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă 77 pe 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, când s-a reintrodus organizarea şi desfăşurarea acestui tip de joc de noroc.

În plus, Oficiul va trebui să prevină și să combată jocurile de noroc neautorizate și să creeze cadrul necesar autorizării operatorilor de jocuri de noroc on-line.

”Până în prezent, deşi există cadrul legal de autorizare şi desfăşurare a activităţii de jocuri de noroc on-line în România, nu a fost acordată nicio autorizaţie deoperator de monitorizare şi raportare în vederea realizării controlului tehnic, monitorizării şi raportării pentru jocurile de noroc on-line. De asemenea, nu a fost identificată o autoritate sau o instituţie de stat căreia să-i fie atribuite competenţele de monitorizare şi raportare pentru jocurile de noroc on-line”, se arată în proiectul de act normativ.

Guvernul va elabora o hotărâre prin care să reglementeze structura centrală și teritorială a Oficiului. La elaborarea acestui proiect de act normativ au luat parte mai multe asociații din domeniul jocurilor de noroc, al organizatorilor de pariuri, sloturi și operatori de cazinouri din România.

Potrivit cifrelor avansate de reprezentanți din domeniu, afacerile cu jocuri de noroc, în România, se apropie de un miliard de euro anual. Peste 500.000 de români s-au înregistrat, în 2011, pe site-urile de gambling disponibile în România.

Cosmina Croitoru