1.7 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024 - 2:07
No menu items!

Bilka Steel cumpără activele imobiliare ale Romlag Brașov și anunță investiții de 5 mil. euro

spot_img

hala bilka

Bilka Steel a achiziționat activele imobiliare ale Romlag Brașov, care se întind pe o suprafață de aproape 27.000 de metri pătrați, și intenționează achiziționarea unei suprafețe suplimentare din fosta platformă Rulmentul. Compania a anunțat și demararea unui program investițional de 5 milioane de euro. Potrivit producătorului român de ţiglă metalică, suma bugetată este distribuită către dezvoltarea produselor cu desfacere în sectoarele industrial și rezidențial.

Prima etapă din strategia de dezvoltare industrială a fost realizată în luna februarie. Halele intrate în proprietatea Bilka Steel sunt situate pe platforma Rulmentul Brașov și se află în vecinătatea halelor deja deținute de companie. Prin adăugarea noii suprafețe la cei 17.500 de metri pătrați pe care se găsesc în prezent halele de producție ale companiei, se ajunge la o suprafață totală de aproximativ 45.000 de metri pătrați cu destinație depozit, linii de producție și spațiu de birouri.

”Pentru a ajunge la suprafața optimă și necesară investițiilor pe care ni le-am bugetat pentru următorii 3 ani, mai avem nevoie de alți 15.000 de metri pătrați de teren. În acest sens avem în vedere achiziționarea sau concesionarea unei noi suprafețe din fosta platformă Rulmentul”, declară Horațiu Țepeș.

În anii trecuți, Bilka Steel s-a concentrat pe dezvoltarea serviciilor și a gamelor de produse sau a reţelei, dar 2014 reprezintă primul pas din strategia de dezvoltare pe producția industrială. Acesta este unul dintre obiectivele Bilka Steel pentru următorii ani.

”Noul spațiu va avea ca destinație depozitarea materiei prime și a produselor finite. Depozitarea în condiţii optime a rulourilor de tablă de oţel prevopsită are un rol esențial în menținerea calității produselor finite. Conform standardelor de depozitare existente la nivel europen, atât materia primă cât și foaia de țiglă metalică (deja prelucrată) sau accesoriile pentru acoperiș, trebuie să fie stocate în spații închise şi ventilate”, declară Horațiu Țepeș.

Planul investițional al companiei de anul acesta presupune, în primul rând, mărirea capacității de producție. Achiziționarea unui producător local rămâne o variantă pentru Bilka Steel, dar și consolidarea rețelei de distribuție în anumite zone din România şi celelalte țări în care vinde în prezent.

 ”Pentru 2014 avem planuri mari de dezvoltare. Atenția noastră este distribuită în două direcții: dezvoltarea producției și a rețelei de distribuție, dar asta doar în anumite zone. În prima jumătate a anului preconizăm finalizarea investiției în mărirea capacității de producție de țiglă metalică Clasic. Aceasta va crește cu 60% capacitatea de producție pentru acest produs. Avem investiții bugetate şi aprobate pentru achiziționarea unei noi linii de producție pe zona de accesorii. Nu renunțăm nici la ideea de a achiziționa un producător local și de a introduce un nou produs în portofoliul Bilka”, precizează Horațiu Țepeș.

Bilka a încheiat 2013 cu afaceri de 104 milioane de lei, în creștere cu 41% față de 2012. Vânzările totale s-au ridicat la aproximativ 3,2 milioane metri pătrați de ţiglă metalică.

C.C.