4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:31
No menu items!

Bilanţul cutremurelor în Turcia şi Siria a trecut de 17.500 de morţi. Primul convoi ONU cu ajutoare a ajuns în Siria

spot_img

Bilanţul victimelor cutremurului devastator care a lovit luni Turcia şi Siria se ridică acum la cel puţin 17.500 morţi, potrivit autorităţilor, transmite CNN.

În Turcia, bilanţul deceselor a crescut la 14.351 de morţi, în timp ce alte 63.794 de persoane au fost rănite, a anunțat, joi, vicepreşedintele turc Fuat Oktay.

Numărul total al deceselor în Siria se ridică la cel puţin 3.192, dintre care 1.930 în zonele controlate de rebeli în nord-vestul ţării, potrivit grupului de protecţie civilă „Căştile albe”, şi 1.262 de morţi în zonele controlate de guvern, potrivit presei de stat siriene.

Astfel, bilanţul total al morţilor în cele două ţări a ajuns la 17.543.

Alte zeci de mii de persoane sunt rănite în ambele ţări, în timp ce echipele de salvare se străduiesc să localizeze supravieţuitori printre dărâmăturile clădirilor căzute, în toiul unui episod acut de iarnă.

În timp ce Turcia a primit ajutor de la aproape 100 de ţări, un convoi cu ajutoare al Naţiunilor Unite a trecut joi din Turcia în nord-vestul Siriei pentru prima dată de la cutremurul de luni, în condiţiile în care regiunea este extrem de afectată de seism, dar şi de ani de conflict şi se confruntă cu o criză umanitară acută.

Convoiul, format din şase camioane care transportă articole pentru adăposturi şi articole nealimentare, a trecut prin punctul de frontieră Bab Al Hawa – singurul coridor de ajutor umanitar dintre Turcia şi Siria.

„Operaţiunea de ajutor transfrontalier a ONU a fost restabilită astăzi. Ne simţim uşuraţi că putem ajunge la oamenii din nord-vestul Siriei în acest moment de urgenţă. Sperăm ca această operaţiune să continue, deoarece este o linie de salvare umanitară şi singura cale de acces”, a precizat Sanjana Quazi, şefa biroului ONU pentru ajutor umanitar din Turcia .

                                                                                                                Adina Silav