-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:48
No menu items!

Bilanţul violenţelor din Siria depăşeşte 45.000 de morţi

spot_img

Bilanţul violenţelor din Siria depăşeşte 45.000 de morţi

Violenţele din Siria s-au soldat cu peste 45.000 de morţi, dintre care peste 30.000 de civili, de la începutul mişcării de contestare a regimului Bashar al-Assad, acum 21 de luni, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Cel puţin 31.544 de civili au murit începând din 15 martie 2011, precizează organizaţia. „Mii de persoane considerate civili sunt de fapt rebeli”, a apreciat însă directorul OSDH, Rami Abdel Rahman.

Numărul militarilor ucişi se ridică la 11.217, iar cel al dezertorilor la 1.511, a adăugat organizaţia cu sediul în Marea Britanie.

„Se adaugă alte 776 de persoane a căror identitate nu a fost stabilită”, a mai precizat Abdel Rahman.

Astfel, bilanţul total al revoltelor reprimate violent şi al confruntărilor între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad se ridică la 45.048 de morţi. Cifra nu poate fi verificată din alte surse.

R.D.