2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:07
No menu items!

Bihor: Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal

spot_img

ambulanta

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte cinci au fost rănite luni după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal pe un drum județean din Bihor, transmite Mediafax.

Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, a afirmat că accidentul s-a produs în jurul orei 13:30, pe  DJ 792, între localităţile Tinca şi Husasău de Tinca.

„A avut loc o coliziune frontală între două autoturisme pe DJ 792, între localităţile Tinca şi Husasău de Tinca. Într-o maşină se aflau două persoane, iar în cealaltă cinci. Cercetările la faţa locului sunt în plină desfăşurare”, a declarat Alina Dinu.

„Accidentul a avut şapte victime, dintre care două încarcerate. Din păcate, cele două victime încarcerate, doi bărbaţi, au fost declarate decedate”, a declarat Ciprian Tămaş de la ISU Crişana.

Tămaș a precizat că celelalte cinci victime, între care două femei, au traumatisme cranio-faciale, contuzii de membre sau la coloană, excoriaţii la faţă, fiind transportate la spital.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, un echipaj de descarcerare din Oradea şi o autospecială de descarcerare din Salonta, precum și patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

A.V.