-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:53
No menu items!

Biden avertizează cu privire la riscul unui „Armagheddon” nuclear: Putin nu glumeşte cu posibilitatea folosirii armelor nucleare

spot_img

Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat, joi, că ameninţările ruse de a folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina pun lumea în pericol pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba, relatează lefigaro.fr.

„Pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba, avem o amenințare directă cu folosirea unei arme nucleare dacă lucrurile continuă pe drumul pe care sunt acum”, a avertizat Biden în timpul unor declarații făcute la o strângere de fonduri la New York , unde a subliniat că Vladimir Putin „nu glumea” făcând aceste ameninţări.

„Nu ne-am confruntat cu perspectiva unui Armagheddon de la Kennedy și criza rachetelor din Cuba. Nu cred că poți (utiliza) cu ușurință o armă nucleară tactică fără să ajungi la Armagheddon”, a adăugat el.

Vladimir Putin „nu glumeşte când vorbeşte despre potenţiala utilizare a armelor nucleare tactice sau a armelor biologice sau chimice, pentru că armata lui, s-ar putea spune, este foarte ineficientă”, a apreciat preşedintele american.

„Încercăm să înţelegem care este calea de ieşire a lui Putin”, a mărturisit în cele din urmă Joe Biden. „Cum poate să iasă din asta? Cum se poate poziţiona astfel încât să nu piardă o parte semnificativă din puterea sa în Rusia?”.

                                                                                                                  Adina Silav