1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:14
No menu items!

Berlinul, Parisul, Moscova şi Kievul fac apel la încetarea ostilităţilor în estul Ucrainei

spot_img

Kievul şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de intensificarea violenţelor

ucraina-trupe-500x281

Miniştrii de Externe german, francez, rus şi ucrainean au făcut apel la „încetarea ostilităţilor” în estul separatist al Ucrainei, potrivit unei declaraţii comune făcute publice la finalul unei reuniuni care a avut loc miercuri seara la Berlin, informează AFP.

„Miniştrii îndeamnă toate părţile să înceteze ostilităţile şi să-şi retragă armele grele în acord cu linia de contact” stabilită prin acordurile de la Minsk, conform comunicatului.

Am făcut „progrese concrete” în negocierile privind dezescaladarea crizei din Ucraina, a declarat şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, după trei ore de discuţii cu omologii săi în formatul denumit „Normandia”.

„Ne-am pus de acord asupra liniei” de contact, a dat asigurări el.

Reuniunea de la Berlin a fost organizată într-un context de tensiune militară şi diplomatică între Kiev şi Moscova. Cu câteva ore înainte de începerea reuniunii, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat că „peste 9.000 de militari ai Federaţiei Ruse” se află în ţara sa, „cu peste 500 de tancuri, piese de artilerie grea şi transportoare de trupe”.

Kievul şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de intensificarea violenţelor, observată de aproximativ 12 zile în estul Ucrainei, care a culminat în weekendul trecut cu confruntări armate extrem de dure pe aeroportul din Doneţk şi trimiterea unor tancuri ucrainene pentru a respinge o ofensivă rebelă.

Emanuel Stan