1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:15
No menu items!

Benjamin Netanyahu: Iranul vrea să producă bomba atomică și sprijină terorismul

spot_img

Benjamin Netanyahu

Regimul iranian vrea să producă o bombă atomică şi susţine terorismul, însă Israelul va împiedica Iranul să folosească o astfel de armă, a asigurat duminică, la Roma, premierul israelian Benjamin Netanyahu, citat de AFP.

„Nu vă faceţi iluzii: Iranul vrea să fabrice o bombă atomică şi sprijină terorismul”, a afirmat premierul israelian la sinagoga din Roma, unde a fost prezent cu ocazia sărbătorii Hanuka, însoțit de mai mulți miniștri israelieni și de omologul său italian, Enrico Letta.

„Nu vom permite Iranului să dețină o armă atomică pe care să o utilizeze împotriva noastră și, în fața amenințării, vom răspunde când va fi necesar”, a adăugat Netanyahu, citat de agenţia italiană ANSA.

„Nu voi păstra tăcerea dacă Israelul va fi în pericol. Toţi ştiu că, în calitate de prim-ministru am avertizat în fiecare zi cu privire la pericolul reprezentat de programul nuclear Iranian”, a subliniat Benjamin Netanyahu,  insistând că nu va „păstra tăcerea, dacă interesele israelienilor vor fi ameninţate”.

Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania, țările din Grupul 5+1, au semnat, la 24 noiembrie, un acord cu privire la programul nuclear Iranian, conform căruia Republica islamică acceptă să-şi limiteze programul nuclear în schimbul relaxării unor sancţiuni economice, deschizând calea unei noi perioade de negocieri, de fond, timp de şase luni.

Ulterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a catalogat acordul asupra programului nuclear iranian, încheiat la Geneva, drept o „eroare istorică”.

„Obiectivul comun al întregii comunități internaționale este de a se ajunge la denuclearizarea militară a Iranului și sunt convins că vom obține asta folosind toate mijloacele pașnice și diplomatic”, a spus la rândul lui premierul italian, Enrico Letta.

C.A.