Premierul israelian a relatat, într-o postare pe contul său de Tweeter, despre întâlnirea cu premierul român Viorica Dăncilă. „Am discutat cu premierul român despre întărirea relațiilor dintre țări și despre modalitățile de creștere a perimetrului nostru comercial și investițional”, a scris Netanyahu.
„M-am întâlnit cu Prim Ministrul României, în cadrul reuniunii la nivel înalt, unde am fost invitat ca oaspete de onoare. Am discutat despre întărirea relațiilor dintre țări și despre modalitățile de creștere a perimetrului nostru comercial și investițional.”, a spus Netanyahu.
Și Guvernul României a precizat, într-un comunicat de presă, că premierul Viorica Dăncilă a discutat, vineri la Varna, cu omologul israelian Benjamin Netanyahu despre parteneriatul România-Israel în domeniul noilor tehnologii, cât şi despre aspecte legate de situaţia internaţională actuală.
La întrevederea de vineri la Varna, în cadrul reuniunii la nivel înalt Bulgaria-România-Grecia-Serbia-Israel, cei doi oficiali au vorbit despre aprofundarea relaţiilor bilaterale în „domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică şi energetică, medicină, cercetare şi inovare”, arată Executivul într-un comunicat de presă remis, vineri.
„Premierul israelian a exprimat sprijinul pentru Guvernul României şi a reiterat interesul pentru efectuarea unei vizite în România, discutând despre reprogramarea şedinţei comune a celor două guverne. De asemenea, cei doi oficiali au convenit organizarea, înaintea şedinţei comune a guvernelor, a unui forum economic cu o secţiune dedicată contactelor business to business. Şeful Executivului român a prezentat omologului israelian modificările legislative realizate în domeniul parteneriatului public privat, modificări care au sporit atractivitatea mediului investiţional românesc”, potrivit sursei citate.
Cei doi premieri au apreciat faptul că au avansat negocierile pentru încheierea parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, care va stimula interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două state. Totodată, discuţiile s-au axat şi pe importanţa consolidării relaţiilor în domenii precum sănătate, turism şi educaţie.
„În continuare, au fost discutate posibilele modalităţi de cooperare dintre România şi Israel, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2019. Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situaţia internaţională actuală. În cadrul întrevederii a fost evocat, de asemenea, rolul comunităţii israelienilor originari din România la edificarea Statului Israel modern şi a fost evidenţiată contribuţia acestora la consolidarea relaţiilor între cele două state”, conchide sursa menţionată.