1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:50
No menu items!

Benjamin Netanyahu acuză Iranul că ar pregăti un „nou genocid” contra evreilor

spot_img

Netanyahu a subliniat că acordul în domeniul nuclear pe care marile puteri încearcă să-l încheie cu Iranul ar face ca Teheranul să fie în măsură să producă arma nucleară în câteva luni

Prime_Minister_Benjamin_Netanyahu

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a reafirmat marți, cu ocazia marcării a 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, decizia de a împiedica Iranul de a se dota cu arma atomică și de a comite un „nou genocid” contra evreilor, informează AFP.

”Unele lucruri nu se schimbă, dar vă pot spune ce s-a schimbat. Noi, evreii, ne-am schimbat. Nu mai suntem oamenii fără un stat care caută la infinit un refugiu. Nu mai suntem oamenii neputincioși care le cerem altora să ne ajute. Astăzi, suntem capabili de a ne proteja și de a ne apăra libertatea. Ayatollahii iranieni neagă realitatea Holocaustului pregătind un nou genocid contra poporului nostru”, a spus șeful guvernului israelian, cu ocazia unei ceremonii desfășurate la memorialul Yad Vashem dedicat victimelor Holocaustului.

Netanyahu a subliniat totodată că acordul în domeniul nuclear pe care marile puteri încearcă să-l încheie cu Iranul ar face ca Teheranul să fie în măsură să producă arma nucleară în câteva luni.

”Un astfel de acord este inacceptabil pentru Israel. Ne vom opune ferm unui asemenea acord”, a mai subliniat Netanyahu.

 Emanuel Stan