-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:00
No menu items!

BEI împrumută BCR cu 15 milioane de euro, pentru IMM-uri

spot_img

bani ghiseu

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) acordă BCR Leasing un împrumut de 15 milioane de euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), a întreprinderilor cu capitalizare medie şi a entităţilor publice din România care implementează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură.

Împrumutul reprezintă o primă tranşă dintr-o linie de credit totală de 75 de milioane de euro convenită cu BEI. IMM-urile vor fi sprijinite în activitatea de achiziţie, renovare sau extindere a activelor corporale (cu excepţia terenurilor), de investiţii în cercetare şi dezvoltare, de consolidare a rețelelor de distribuţie pe pieţele naţionale sau pe alte pieţe din UE şi în acoperirea cerinţelor de capital de lucru pe termen mediu şi lung.

Potrivit BEI, și entitățile publice – înțelegând de aici ministere și companii, inclusiv administrații locale – care fac investiţii în infrastructură la scară mică şi medie sau investiţii comunitare sustenabile vor fi eligibile pentru asistenţă în scopul îmbunătăţirii serviciilor publice în domeniul transportului, energiei, deşeurilor, telecomunicaţiilor, apei, sănătăţii, educaţiei şi locuinţelor sociale.

“Noua facilitate va consolida asistenţa acordată de BEI către IMM-uri şi întreprinderi cu capitalizare medie şi va sprijini competitivitatea şi productivitatea acestora. Dat fiind că aceste entităţi reprezintă motorul economiei româneşti, această operatiune va avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de creştere economică şi de creare a locurilor de muncă”, a declarat vicepreşedintele BEI, Mihai Tănăsescu.

Împrumutul BEI către BCR Leasing este acordat în baza Planului Comun IFI pentru Dezvoltare în Europa Centrală şi de Sud-Est, care este destinat să îmbunătăţească accesul la finanţări pe termen lung pentru IMM-urile din Europa. Cele două instituții nu au oferit detalii cu privire la modul și condițiile de accesare a creditelor de către IMM-uri.

Cosmina Croitoru