-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:05
No menu items!

Becali şi-a depus adeziunea la PNL UPDATE

spot_img

George Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua, şi-a depus vineri adeziunea la Partidul Naţional Liberal.

Candidatura lui Becali din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie va fi dezbătută în şedinţa conducerii  partidului şi tot atunci vor fi validate candidaturile PNL pentru alegeri. Vor fi introduse şi câteva derogări pentru parlamentari, astfel încât  să poată intra în cursa electorală şi noii veniţi în partid. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el dând ca sigură Victoria lui Becali.

UPDATE: Becali şi-a tras consilier de campanie

Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu este consilierul de campanile al lui Becali.

Samson este anchetat de procurori  în dosarul referendumului. Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, susţine că Teodor Atanasiu, președinte al organizației PNL Alba, în înțelegere cu Dumitru Samson, a inițiat o acțiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania și Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani și alte foloase materiale.

Becali acceptă să primească lecţii şi de la fostul lider PNL, Tăriceanu.”Domnule Tăriceanu, învăţaţi-mă să manipulez idei”, a afirmat el, făcând aluzie la declaraţia fostului premier că patronul Stelei manipulează oi. (A.M)

UPDATE: 14.14 Sorin Iliescu, Rareş Bogdan, Victor Ciorbea, Daniel Barbu, Gigi Becali şi Vlad Nistor au primit derogări de la statutul PNL pentru a putea candida la parlamentare pe listele PNL. Astfel ei au devenit membri cu acte în regulă. Decizia a fost luată în BPN al PNL.

UPDATE: 15.32 Zarurile au fost aruncate. Vlad Nistor, candidat PNL în locul lui Adrian Dumitrescu, înlăturat de la conducerea PNL Sector 1. Sorin Roşca Stănescu a primit un po,st pe listele PNL, de senator în Sectorul 4, Daniel Barbu în Sectorul 2, iar Gigi Becali,  Sectorul 6. (V.M)