-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Becali: „Mai muncesc 2-3 luni, mai scriu 2 cărți și cu asta basta, ies peste 6 luni”

spot_img

Becali_cimitir (3)_SZ

Gigi Becali le-a declarat jurnaliştilor, marţi dimineaţă, la revenirea la Penitenciarul Poarta Albă, că urmează să depună o contestaţie la executare în dosarul Valiza, deoarece fapta pentru care a fost condamnat s-a dezincriminat, conform noului cod penal. Așa că latifundiarul din Pipera și-a făcut calculele pentru cât mai are de stat în închisoare.

Dacă s-a dezincriminat, mă duc, fac contestaţie la executare în dosarul Valiza, se constată că s-a dezincriminat, se descontopesc faptele. A luat şase luni la contopire. Cade Valiza, cad şi cele şase luni, rămâne Becali cu trei ani. Mai muncesc două, trei luni – scădere, mai scriu încă o carte de religie şi încă una de sport şi scad din doi ani încă şase luni şi rămân cu un an jumătate. Şi ies peste şase luni şi cu asta basta!

a mai spus Becali.

El susține că este posibil să iasă chiar şi mai repede, în urma unei decizii a CEDO, bazată pe un articol potrivit căruia persoanele grav bolnave şi care nu pot fi tratate în reţeaua penitenciarelor trebuie lăsate să se trateze în libertate.Gigi Becali a declarat, marţi, că speră într-o decizie a CEDO prin care să îi fie permis să meargă la tratament, el susţinând că se vindecă mai greu, „cam în doi-trei ani, până la 1 decembrie, când vine noul preşedinte” şi îl graţiază, dacă „nu se ambiţionează şi tata Băse şi buf”.

Gigi Becali a fost învoit din Penitenciarul Poarta Albă pentru 24 de ore, luni.El are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

S.M.