-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:04
No menu items!

Bebeluș mort după naștere

spot_img

Un bebeluş a murit în Maternitatea Botoşani, la câteva ore după naştere. Părinţii îi acuză pe medici de faptul că nu i-au făcut mamei cezariană, deşi ea a avut probleme în timpul travaliului care a durat cinci ore. Tatăl spune că sarcina soţiei sale, în vârstă de 25 de ani, a fost monitorizată în permanenţă. Deşi ştiau că bebeluşul este sănătos, după naştere au aflat că fetiţa de trei kilograme şi jumătate a murit. Mama copilei a povestit rudelor ei că a fost lăsată singură cu două asistente care s-au urcat, efectiv, pe burta ei ca să o ajute la naștere. Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz. Şi conducerea Maternităţii cercetează împrejurările în care s-a petrecut tragedia. Părinţii vor depune o plângere şi la Colegiul Medicilor. În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea a survenit pentru că fătul nu a primit suficient oxigen în timpul naşterii, ca urmare a unui travaliu prelungit. Părinții bebelușului se pregătesc acum de înmormântare. D.M.