6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:46
No menu items!

BCR reduce dobânzile la creditele ipotecare în lei, pentru clienții cu avans

spot_img

BCR reduce dobânzile la creditele ipotecare în lei, pentru clienții cu avans

Banca Comercială Romană (BCR) reduce, începând din această săptămână, dobânda la creditele ipotecare Casa Mea, acordate în lei, cu 1,1 puncte procentuale pentru clienţii care deţin un avans de minimum 35%.

Dobânda începe de la 7,21% și este variabilă pe toată perioada de creditare (DAE 7,55%) pentru creditele pentru casă acordate în lei. Clienţii au posibilitatea de a accesa credite cu dobândă fixă pe o perioadă de 5 ani – 7,8% (DAE 7.81%). Banca oferă gratuit și poliţa de asigurare facultativă a imobilului pe toată perioada de creditare.

”Considerăm că noile nivele ale dobânzilor, coroborat cu trendul descrescător înregistrat în ultima perioadă al indicelui ROBOR, precum şi cu eliminarea riscului valutar conduc la inexistenţa unei diferenţe între costul total al unui credit în euro şi al unui credit acordat în lei”, a declarat Ioana Mihai, șef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.

Creditul ipotecar/imobiliar CASA MEA BCR oferă posibilitatea clienţilor de a cumpăra sau construi o locuinţă, de a refinanţa un credit contractat anterior sau de a moderniza casa pe care o deţin deja. BCR precizează că finanțează până la 85% din valoarea garanţiilor aduse, fiind acceptate în garanţie şi imobile care aparţin altor persoane (soţ/soţie, părinţi, fraţi/surori etc.)

BCR acceptă o gamă largă de venituri (salarii, pensii, chirii, dividende, venituri din străinătate, din activităţi independente), precum și până la 3 coplătitori ce pot participa la credit şi oferă modalităţi flexibile de rambursare, fără a fi necesară deplasarea la bancă (ATM BCR sau Serviciul de efectuare operaţiuni prin canale alternative BCR). De asemenea, bancă oferă, contra cost, o asigurare de șomaj care oferă o protecție solicitantului în cazul pierderii locului de muncă.

“Lipsa comisionului lunar de administrare, reducerea dobânzii cu 0,2 puncte procentuale pentru clienţii care încasează salariul la BCR, asigurarea gratuită a imobilului pe întreaga perioadă de creditare şi inexistenţa riscului valutar reprezintă doar câteva din avantajele creditelor garantate cu ipotecă oferite de BCR. Un alt avantaj major îl reprezintă posibilitatea obţinerii de către client a aprobarii financiare, valabile 90 de zile, oferind în acest fel clienţilor siguranţa aprobarii creditului şi suficient timp pentru găsirea locuinţei dorite”, a adăugat Ioana Mihai.

Exemplu de calcul

Pentru un credit în valoare totală de 150.000 lei, pe 30 de ani: DAE = 7,55% dobândă variabilă: 7,21%/an (ROBOR 6 luni + 1,3 %); rata lunară: 1.019,2 lei; valoare totală plătibilă: 368.201,26, cost total credit: 218.201,3 lei. Exemplu valabil în luna martie 2013, pentru clienții care încasează salariul la BCR pentru creditele noi solicitate, ce reprezintă cel mult 65% din valoarea garanției.

Creditele acordate populației, în moneda națională, au scăzut în februarie cu 0,5% față de ianuarie și cu 1,3% față de aceeași lună a anului trecut, arată datele publicate marți de BNR. Per ansamblu, soldul creditului neguvernamental a scăzut cu 0,3% față de ianuarie.

În privința creditelor în valută, acestea au scăzut cu un procent – față de aceeași lună a anului trecut – în cazul celor acordate populației și cu 4,2% în cazul firmelor.

Cosmina Croitoru