Banca Comercială Romană (BCR) a obţinut majorarea plafonului de garantare aferent programului Prima Casă cu 252 de milioane de lei, urmând ca în toamnă să ceară o alocare suplimentară de plafon.
“Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat în aproximativ jumatate de an. Suntem pregatiţi ca la sfârşitul verii să solicităm o alocare suplimentară de plafon”, a declarat Ioana Mihai, Sef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.
Recent, BCR a redus costul creditelor acordate în cadrul Programului Prima Casă, prin reducerea marjei de dobândă pentru clienţii care îşi încasează / vor încasa salariul la BCR la 2% dobândă ajungând la 5.52% (DAE 5.68%). Banca a redus dobânda şi pentru clienţii care optează pentru un credit ipotecar Casa Mea, aceştia beneficind de o rată de dobândă fixă pe o perioadă de 3 ani începand de la 5.25% (DAE 5.55%).
BCR a acordat, până în prezent, aproximativ 32.000 de credite în cadrul Programului Prima Casă, în valoare de peste 5.500 milioane de lei. Guvernul a alocat în acest an un plafon suplimentar de garanții de 1,2 miliarde de lei, dând și altor bănci posibilitatea intrării în program.
Potrivit notei de fundamentare a actului normativ prin care se suplimentează programul Prima Casă, mai multe bănci, dintre care ING, Banca Comercială Feroviară, Banca Marfin, dar și IFN-uri precum Credit Coop sau Imocredit, au solicitat în repetate rânduri să intre în programul Prima Casă.
Prin urmare, HG nr. 5/2014 lărgește sfera împrumutatorilor cu condiția ca aceștia să-și desfășoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor validate de BNR și cu condiția transmiterii către FNGCIMM și Ministerul Finanțelor Publice a nivelului costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor acordate în cadrul programului, precum și valoarea estimată a finanțărilor care urmează să fie garantate.
La începutul anului existau 16 finanțatori participanți la program, însă în 2014 numărul lor ar putea crește, astfel că solicitanții vor avea mai multe opțiuni de creditare. Începând cu anul 2013, programul Prima Casă se desfășoară doar în lei.
Cosmina Croitoru