1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:43
No menu items!

BCE a îngheţat nivelul finanţării de urgenţă a băncilor din Grecia

spot_img

BCE intenţionează să îşi protejeze propriile fonduri în condiţiile în care statul elen se îndreaptă spre colaps financiar

euro grecia

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să menţină finanţarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri. Cu toate acestea, decizia presupune și înghețarea finanțării.

Consiliul guvernatorilor BCE a stabilit, duminică, să menţină fondurile aflate la dispoziţia băncilor elene la nivelul stabilit vineri. La sfârşitul săptămânii trecute, finanţarea primită de băncile elene prin intermediul ELA se ridica la aproape 89 de miliarde de euro. Decizia ]nseamnă că BCE vrea să îşi protejeze propriile fonduri în condiţiile în care statul elen se îndreaptă spre colaps financiar.

După mai multe luni de incertitudini legate de programul de susţinere financiară, timp în care BCE a aprobat săptămânal majorarea fondurilor destinate Greciei pe fondul retragerilor masive de lichidităţi din bănci, premierul Alexis Tsipras a decis să convoace pe 5 iulie un referendum pe tema măsurilor de austeritate solicitate de creditorii Greciei.

Anunţul a luat prin surprindere miniştrii de Finanţe din zona euro, care au respins solicitarea autorităţilor de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro. În lipsa fondurilor, Grecia riscă să nu poată plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie.

BCE este pregătită să reanalizeze decizia de menţinere a finanţării băncilor din Grecia şi monitorizează implicaţiile politicii sale monetare. Instituţia va utiliza toate instrumentele deţinute în cadrul mandatului său pentru a asigura stabilitatea preţurilor în zona euro şi colaborează cu Banca Greciei, se arată într-un comunicat al BCE.

„Banca Greciei, ca membră a Eurosistemului, va lua toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea financiară a cetăţenilor greci în aceste circumstanţe dificile”, a declarat într-un comunicat guvernatorul băncii centrale elene, Yannis Stournaras.

Pentru a beneficia de fonduri prin programul ELA (Emergency Liquidity Assistance), băncile elene trebuie să fie solvabile şi să deţină garanţii corespunzătoare. Întrucât băncile deţin obligaţiuni de stat şi depind de garanţii din partea statului, respectarea condiţiilor devine incertă, dacă Guvernul nu îşi va plăti datoriile către creditori.

Consiliul guvernatorilor este organismul decizional al BCE şi este format din şefii băncilor centrale din cele 19 state din zona euro, între care reprezentantul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, şi cei şase membri ai board-ului executiv.

Emanuel Stan