-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:06
No menu items!

BAT mută producția de capsule Neopods la Ploiești. Investiții anunțate de 21 mil. €

spot_img

Producătorul British American Tobacco a anunțat că va muta în primăvara acestui an producţia pentru capsule de vapat Neopods – glo iFuse, la fabrica din Ploieşti, după investiții de 21 de milioane de euro, pentru a satisface cererea internă.

Această sumă se adaugă celor 250 milioane de euro deja investite în această unitate de producţie încă de la începuturile ei, în 1997.

România esteuna dintre cele 12 țări în care British American Tobacco a lansat produse de nouă generaţie, alături de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Japonia. La nivel global, exceptând Statele Unite, British American Tobacco (BAT) a devenit cel mai mare producător pe segmentul de piaţă al produselor pentru vapat. Până la finalul lui 2017, compania planifică să lanseze astfel de produse în alte 8 piețe.

”Piaţa globală aproduselor de vapat s-a dublat în ultimii 3 ani, din ce în ce mai mulţi consumatori alegând produsele de nouă generaţie drept alternative la fumatul tradițional. Organizaţii medicale de top apreciază că produsele de nouă generaţie sunt mai puţin dăunătoare decât produsele tradiționale din tutun”, potrivit unui comunicat al companiei.

V.B.