-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:38
No menu items!

Barroso: România și Bulgaria s-ar fi aflat sub presiunea Rusiei, dacă nu ar fi fost în UE

spot_img

 BARROSO

Aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană în 2007 a fost decizia corectă, a declarat, într-un interviu pentru Berliner Zeitung, președintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, adăugând că alternativa ar fi fost să se afle într-un spațiu al nimănui sau sub presiunea Rusiei, relatează luni agențiile Novinite și Focus News.

„Sunt conștient că sunt multe lucruri care nu sunt în regulă în cele două țări. De aceea monitorizăm cu atenție situația prin Mecanismul de Cooperare și Verificare”, a spus Barroso.

„Care ar fi fost alternativa? Să lăsăm Bulgaria și România într-o zonă intermediară, într-un spațiu al nimănui? Să devină instabile la fel ca alte țări din afara UE?”, a completat el.

„Imaginaţi-vă că Bulgaria şi România nu ar fi membre UE în prezent. Cel mai mai probabil s-ar fi aflat sub presiuni dure din partea Moscovei”, a apreciat Barroso.

C.A.