-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:43
No menu items!

Bărbatul vinovat de răpirea lui Cleo Smith a fost arestat. El avea o colecție de păpuși pe care le plimba cu mașina

spot_img

Bărbatul pe care poliția din Australia l-a audiat în legătură cu dispariția lui Cleo Smith, a fost acuzat de răpirea fetiței de 4 ani și a fost arestat. Acesta avea în casă o cameră plină cu păpuși, pe care le plimba cu mașina și le poza, a scris, joi, The Sydney Morning Herald.

Terence Darrell Kelly, în vârstă de 36 de ani, nu a cerut punerea în libertate pe cauțiune atunci când dosarul în care a fost acuzat a ajuns pe masa judecătorilor din Carnarvon.

El a dat doar din cap pentru a arăta că a înțeles acuzațiile, care s-au referit la luarea cu forța a unui copil cu vârstă mai mică de 16 ani, concret pentru răpire de minori.

Astfel, Terence Darrell Kelly este acuzat că a luat-o pe fetița de 4 ani dintr-un camping, din cortul familiei, în timp ce dormea.

Magistrații au dispus arestarea lui Terence Darrell Kelly până în 6 decembrie.

Bărbatul de 36 de ani a fost furios atunci când jurnaliștii i-au adresat întrebări despre acest caz, în momentul când a ieșit din clădirea instanței, flancat de doi polițiști.

De altfel, pe rețelele sociale au apărut clipuri în care Kelly era în camera respectivă, iar unele păpuși erau încă nedesfăcute din ambalaj.

În aprilie 2020, el a postat pe Facebook mai multe selfie-uri în care este la volan și are în mână și câteva păpuși.

„Îmi place să-mi iau păpușile la plimbare cu mașina, să le aranjez părul și să fac selfie cu ele”, scria el.

Într-o altă postare din iulie 2020, el apare îmbrăcat cu un tricou cu logo-ul Bratz, în timp ce ține în mâini două păpuși Bratz.

O angajată de la magazinul din Carnarvon a spus că i-a vândut bărbatului mai multe păpuși de-a lungul anilor și că el a cerut ca ele să fie împachetate ca pentru a fi oferite cadou.