2.6 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 10:30
No menu items!

Bărbatul care a montat camere de supraveghere în toaleta unei clinici medicale, achitat definitiv. Ce au motivat magistrații

spot_img

Curtea de Apel București l-a declarat nevinovat pe bărbatul acuzat de violarea vieții private, care a fost prins în cursul anului trecut că a montat camere ascunse în toaletele unei clinici medicale din Capitală. „Fapta nu este prevăzută de legea penală”, au motivat magistrații.

La începutul anului trecut, Parchetul sectorului 2 și polițiștii de la investgații criminale au făcut percheziții în București și Prahova, la un Radu George Davidescu, acuzat de violarea vieții private. Mai exact, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi montat dispozitive electronice audio-video în interiorul unei clinici medicale din sectorul 2. 

Bărbatul a fost reținut și chiar a stat după gratii ulterior, de o instanță care a emis mandat de arestare preventivă. 

Anchetatorii au mai stabilit că suspectul a montat camere de supraveghere lângă o cadă care surprindea toaleta de la distanță și o altă cameră, lângă vasul de toaletă. Camerele erau camuflate în dispozitive odorizante. Bărbatul era soțul unei persoane din conducerea clinicii și așa ar fi reușit să intre în locație.

În faza de fond, Judecătoria sector 2 l-a achitat pe bărbat, pe motiv că fapta nu există, deoarece instalarea unor astfel de mijloace de supraveghere este supusă legii penale doar în cazul locuințelor.

Judecătorul a arătat în sentință că infracțiunea de atingere adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane presupune ca aparatele de înregistrare să se afle „într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private”.

De curând, Curtea de Apel București a menținut decizia și a respins acuzațiile procurorilor.

M. Nedelcu