-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Bărbat testat pozitiv simultan pentru HIV, COVID și variola maimuței, în Italia

spot_img

Un bărbat, orginiar din Italia, a fost testat pozitiv în acelaşi timp pentru variola maimuţei, HIV, dar şi COVID-19.

Pacientul în vârstă de 36 de ani a început să aibă simptome precum oboseală, febră și durere în gât, la 9 zile după ce s-a întors dintr-o călătorie în Spania.

După alte trei zile, a fost testat pozitiv pentru coronavirus, relatează Journal of Infection.

Nu după mult timp, o erupție cutanată i-a apărut pe un braț și apoi s-a răspândit rapid pe restul corpului. În acel moment, bărbatul a decis să meargă la spital. Aici testele au confirmat infecția cu variola maimuței.

Medicii l-au testat de asemenea pentru mai multe boli cu transmitere sexuală și a ieșit pozitiv pentru HIV, probabil contractat relativ recent.

Pacientul a fost externat din spital după aproape o săptămână și s-a recuperat de COVID și variola maimuței.

„Acest caz evidențiază modul în care simptomele variolei maimuței și COVID se pot suprapune și confirmă că, în cazul co-infecției, colectarea anamnestică și obiceiurile sexuale sunt cruciale pentru a pune diagnosticul corect”, au spus cercetătorii de la Universitatea din Catania.

                                                                                                               Adina Silav