Un bărbat a fost atacat de urs la o fermă de lângă localitatea Săcel, el fiind supus unei intervenţii chirugicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Informaţia a fost făcută publică, vineri, de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, pe pagina sa de Facebook.
„Ursul a atacat din Nou! Un bărbat de 54 de ani a fost atacat în zorii zilei la o fermă de lângă Săcel. Acesta a fost transportat imediat la spitalul din Odorheiu Secuiesc unde i s-a acordat asistenţa medicală de urgenţă şi, în urma CT-ului efectuat, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. În acest moment se află în sala de operaţii, deoarece a suferit răni grave în zona pieptului, cap și gât”, a scris Borboly Csaba, pe Facebook.