1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:21
No menu items!

Bărbat amendat și internat la Psihiatrie după ce a amenințat că dă foc angajaților unei instituții din Arad

spot_img

Un bărbat nemulțumit de procedura privind eliberarea cărții de identitate i-a amenințat, luni, pe angajații unei instituții din Arad că le dă foc și le pune o bombă. Instituția a fost evacuată și agresorul a fost amendat și internat la Spitalul de Psihiatrie, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a produs luni, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor al municipiului Arad. Polițiștii au fost chemați prin apel la 112 să intervină la fața locului.

Potrivit acestora, un bărbat de 31 de ani din Arad, având nemulțumiri privind eliberarea unei cărți de identitate, i-a amenințat pe angajații serviciului cu faptul că le da foc și le va pune o bombă.

Sediul serviciului se află în incinta unui centru comercial, iar polițiștii au decis să evacueze toate persoanele din interior.

Bărbatul care a părăsit incinta centrului comercial înainte de sosirea polițiștilor, a fost găsit în județul Timiș. El a fost amendat cu 1.000 de lei și a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Timișoara.