2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:27
No menu items!

Barack Obama va cere Congresului să urgenteze reforma în domeniul imigrației

spot_img

Obama

Președintele SUA, Barack Obama, va solicita joi Congresului să urgenteze aprobarea reformei în domeniul imigrației, potrivit AFP și EFE.

Potrivit unui comunicat al președinției, Obama va face o declarație în acest sens la ora 10:35 locală (14:35 GMT) la Casa Albă.

O reformă în domeniul migrației „va face să crească economia, va reduce deficitul și este amplu sprijinită atât de democrați, cât și de republicani, întreprinderi și sindicate, precum și de liderii religioși și agențiile de securitate”, potrivit unui funcționar de la Casa Albă, citat de EFE.

După soluționarea problemei bugetare care a paralizat administrația pentru mai mult de două săptămâni, Barack Obama a cerut Congresului să se concentreze asupra reformei în domeniul imigrației, în scopul de a aproba o lege înainte de anul 2014.

Senatul a aprobat o propunere în luna iunie, însă Camera Reprezentanților nu au căzut de acord privind textul acesteia. Totodată, republicanii din Camera inferioară consideră insuficiente cele convenite de senatori în ceea ce privește securitatea frontierelor.

C.A.