4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:25
No menu items!

Bănicioiu, la un pas de a fi dat de deputați pe mâna procurorilor: „Minciuni. Unii fac denunțuri ca să scape”

spot_img

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis că fostul ministru Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit penal, la cererea DNA.

Deputații juriști au luat această decizie cu 19 voturi pentru și două împotrivă. Urmează votul final din Camera Deputaților, care va avea loc săptămâna viitoare.

Liderul Pro România, Nicolae Bănicioiu, declara, în urmă cu două zile, că este de acord ca deputații să încuviințeze urmărirea sa penală, pentru a putea studia dosarul și a se apăra cum trebuie.

„Nu cer nicio prelungire. O să le răspund la întrebări. O să le explic exact poziția mea și sumarul dosarul. Sper că l-au citit. Este și în interesul meu ca lucrurile să se desfășoare mai repede și să vedem de ce oameni care au probleme penale se duc și fac denunțuri ca să scape”, a spus Bănicioiu, înainte de ședinșa Comisiei Juridice.

Întrebat dacă a avut discuții cu Dorin Cocoș, Bănicioiu a declarat: „Nu. Au fost făcute provocări, începute flagranturi și multe astfel de etape procedurale și în care nu s-a putut dovedi, ceva de genul acesta”.

Bănicioiu, care a venit însoţit de avocata sa, Eliza Ene, a spus că nu înţelege de ce n-a fost audiat până acum şi a dezminţit mai multe acuzaţii aduse de denunţător.

„Sunt nişte minciuni (…) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie. Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu”, a spus Bănicioiu.