4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:46
No menu items!

Bani din șpaga Microsoft au ajuns în campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009

spot_img

DNA susține în referatul de arestare al Elenei Udrea că printre beneficiarii plăților din Microsoft a fost și PDL, care a plătit milioane de scrisori electorale pentru campania lui Traian Băsescu

basescu-udrea

S-a stabilit, de asemenea, că beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale. În toamna anului 2009, s-a încheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestări de servicii ce a fost şi care avea ca obiect prestarea serviciilor de tipărire şi anvelopare a unui nr. de 4.000.000 de scrisori electorale, numărul acestor scrisori a fost suplimentat la 8.600.000, stabilindu-se să se încheie un act adiţional la contractul iniţial.

Referat DNA

Procurorii mai spun că pentru această suplimentare de scrisori electorale, de 4 milioane de bucăți, PDL nu a mai plătit actul adițional. Reprezentanții firmei respective au discutat cu Dorin Cocoș și cu Elena Udrea, în audiență la vicepreședintele PDL la acea dată, dar „s-au exercitat presiuni să se renunţe la pretenţii”.

Anchetatorii mai susțin că fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, denunțător în dosar a fost obligat de elena Udrea și alți lideri PDL să încheie contractul pentru licențe.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul Sandu Gabriel –ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului. Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru Emil Boc, a lui Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase şi Gheorghe Ştefan.”

Referat DNA

Procurorii au mai stabilit că Elena Udrea a pretins şi primit suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva lui Dinu Pescariu problemele din justiţie. Banii s-ar fi dat în mai multe tranşe, în perioada iulie 2013 – februarie 2014.

Mai mult din Actul de partaj voluntar încheiat între Cocoş Dorin şi Udrea Elena Gabriela la data de 10 iunie 2013 rezultă că la momentul acestei tranzacţii au fost declarate următoarele datorii comune:

  • Suma de 540.045 RON + TVA ce urma a fi plătită către SC CALAMARI TRADING IMPEX SRL

  • creditul în cuantum de 500.000 de euro, contractat de la Pescariu Dinu Mihail, scadent în anul 2021.

Ambele credite au fost preluate de inculpatul Cocoş Dorin. Mai mult cuantumul sumei împrumutată de la Pescariu Dinu Mihail, declarat la partaj se contrazice cu chitanţele identificate la percheziţia domiciliară în biroul lui Pescariu Dinu Mihail şi care atestă în fals că anterior partajului, respectiv până la data de 10 iunie 2013, s-ar fi restituit suma de 100.000 de euro.

Referat DNA

Tot din actul de partaj rezultă că o mare parte din bunurile imobile obţinute în perioada 2009 – 2013, cât şi din sumele de bani aflate în conturi au revenit Elenei Udrea, care are și sulta de 2.000.000 de euro. DNA a adunat și probe din perioada 2009-2013, când Dorin Cocoș și elena Udrea au vândut mai multe imobile, pentru a masca proveniența sumelor de bani.

DNA subliniază, în încheierea referatului de arestare, că Elena Udrea a fost inițial pusă sub învinuire sub control judiciar, dar declarațiile sale din  mass-media au pus în pericol ancheta, și de aceea s-a cerut arestarea fostului deputat.

Astfel, într-un interviu, inculpata Udrea Elena Gabriela a susţinut că nu a ştiut depre provenienţa sumelor de bani băgaţi de fostul soţ în firmele de la care încasa dividende, sugerându-i acestuia, prin intermediul interviului şi explicaţia pe care ar trebui să o dea: „nu poate fi o certitudine că orice nevastă ştie cum îşi face afacere soţul ei. Trec peste faptul că întâmplător eram o nevastă cu o ocupaţie foarte precisă şi foarte solicitantă.” Inculpata Udrea Elena Gabriela a încercat să inducă ideea că magistraţii ar fi constrânşi la o anumită conduită prin şantaj de către cei care deţin anumite secrete. Mai mult, inculpata Udrea Elena Gabriela a formulat denunţ cu privire la fapte de corupţie pentru a beneficia de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 43/2002, iar prin dezvăluirea în media a faptelor sesizate şi argumentelor sale, aceasta a încercat să îşi creeze probe în sprijinul denunţului, sugerând fostului soţ Dorin Cocoş şi lui Alin Cocoş conţinutul declaraţiilor cu privire la aspectele sesizate.

Referat DNA

Potrivit avocaţilor Elenei Udrea, probele anchetatorilor nu dovedesc acuzaţiile aduse, acestea constând până la acest moment în denunţul făcut de Dinu Pescariu şi un bileţel găsit la percheziţiile de la domiciliul fostului ministru pe care erau notate iniţialele „E.U.” şi suma de 500.000 de euro. Astfel, explică avocaţii, anchetatorii ar încerca să dovedească mita pe care omul de afaceri Dinu Pescariu i-ar fi dat-o Elenei Udrea. Totodată, spun avocaţii, la dosar se mai află şi extrase de cont, care însă nu dovedesc acuzaţiile aduse.

Procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, în dosarul Microsoft, după ce aceasta a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată. Ședința la Înalta Curte, în urma căreia se va decide dacă elena udrea va fi cercetată în arest sau în libertate, a început, miercuri, la ora 14.

Marilena Nedelcu