Un bancomant aflat în zona centrală a comunei arădene Șiria a fost aruncat în aer vineri dimineață.
„În dimineața de 5 iulie, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu, la un bancomat situat într-un magazin din zona centrală a localității Șiria”, a anunțat IPJ Arad.
În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, un geam al clădiri în care se afla bancomatul era spart, iar incendiul se manifesta în interior.
A fost constituită o echipă operativă extinsă pentru efectuarea cercetării la fața locului.
„Din bancomat au fost sustrași 200.000 de lei. Prejudiciul total urmează a fi stabilit.
Având în vedere particularitățile acestui caz, cercetările urmează a fi preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
De asemenea, din dispoziția conducerii Poliției Române, la Arad, se deplasează o echipă de specialiști din cadrul Direcției Investigații Criminale, pentru a acorda sprijin în derularea anchetei”, au transmis polițiștii.
Adina Bucur
SURSA FOTO: specialarad.ro