1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:46
No menu items!

Banca Transilvania: ”Calitatea de acţionar a Bank of Cyprus nu influenţează activitatea curentă a BT”

spot_img

Banca Transilvania: ”Calitatea de acţionar a Bank of Cyprus nu influenţează activitatea curentă a BT”

Criza bancară din Cipru are o influență directă asupra Băncii Transilvania (BT), în contextul în care Bank of Cyprus este acționar semnificativ cu aproximativ 9,8% din titluri, iar banca românească deține o sucuresală în statul mediteranean.

”Calitatea de acţionar a Bank of Cyprus nu influenţează activitatea curentă a BT”, a declarat, pentru Sursa Zilei, Laura Petrehuş, director adjunct de  Comunicare al băncii.

Astfel, pentru cele două unităţi din Cipru, Banca Transilvania aplică noile reguli impuse de Banca Centrală a Ciprului şi de Ministerul de Finanţe, cum ar fi limitarea ridicărilor de numerar ale clienţilor la 300 euro/zi sau efectuarea plăţilor aferente tranzacţiilor comerciale mai mari de 5.000 euro doar pe baza prezentării de documente justificative (facturi, contracte etc.).

”Ponderea activităţilor Sucursalei BT Cipru este nesemnificativă în raport cu volumul operaţiunilor Băncii Transilvania din România, fiind axată mai ales pe operaţiunile bancare ale românilor care lucrează în Cipru. In acest context, la BT nu fost retrageri de depozite. Operaţiunie derulate au în vedere diverse plăţi, în limitele stabilite prin reglementarile legislaţiei cipriote. Depozitele Sucursalei BT Cipru, din care peste 90% sunt sub plafonul de garantare (100.000 euro), sunt asigurate de Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare din România, în conformitate cu legislaţia din România”, a mai declarat oficialul citat.

BT nu a dorit să comenteze despre posibilitățile pe care le are Bank of Cyprus pentru valorificarea pachetului de acțiuni la BT. Bank of Cyprus se află în procedură de reorganizare și este foarte probabilă vânzarea acestui pachet de acțiuni unui alt acționar, unui grup de investiții sau bancar ori prin bursă.

Potrivit acordului dintre Cipru și UE+FMI, Bank of Cyprus se va recapitaliza prin utilizarea sumelor din depozitele de peste 100.000 de euro ale clienților. Aceștia vor primi în schimb acțiuni, a căror valoare se va deprecia în mod cert. Se estimează că pierderile pentru clienți vor fi de până la 60% din sumele de peste 100.000 de euro.

Vlad Bârleanu