-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:22
No menu items!

Băile Tușnad: Doi pui de urs abandonați și altul ucis, într-o bătaie între ursoaice

spot_img

Doi pui de urs care s-au refugiat într-un brad, la Băile Tuşnad, în noaptea de miercuri spre joi, în urma luptei dintre două ursoaice, vor fi relocaţi la orfelinatul de urşi din munţii Hăşmaş, transmite Agerpres. Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita, Domokos László, susține că, în timpul nopţii, două ursoaice cu câte trei pui s-au luat la bătaie, pe aleea Brazilor din Băile Tuşnad.

Cei şase ursuleţi s-au refugiat în copac, dar unul a coborât sau a căzut din brad şi a fost omorât de cealaltă ursoiacă. După un timp, ursoiacele s-au refugiat în pădure. Ursoaica al cărei pui a fost ucis a plecat cu acesta în pădure, iar ceilalţi doi au rămas în copac.

Localnicii au alertat jandarmii, care asigură zona încă din timpul nopţii, întrucât există riscul ca ursoaica să revină, iar la faţa locului au venit reprezentanţii tuturor autorităţilor competente.

Potrivit sursei citate, Protecţia Mediului, prefectul, Garda de Mediu și autorităţile locale au luat decizia relocării celor doi ursuleţi la orfelinatul specializat din munţii Hăşmaş. Însă mai întîi trebuie să-i coboare din copac. 

Întrebat dacă nu s-a luat în calcul redarea lor mamei, Domokos László a spus că nu se ştie dacă aceasta se va mai întoarce sau dacă nu cumva este rănită, iar dacă vor coborî din copac sau vor fi capturaţi, ursuleţii nu pot fi lăsaţi în oraş.

Acesta a mai precizat că situaţii de acest gen, când ursoaicele se bat şi ucid puii alteia sunt nenumărate în natură, „dar se întâmplă fără martori”.

Tot mai des urșii au fost semnalați în Băile Tușnad, fiind goniți în pădure de jandarmi.