3.1 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 8:09
No menu items!

Bacalaureatul de toamnă 2024. Elevii care au picat examenul în vară dau proba la Limba şi literatura română

spot_img

Probele scrise de la Bacalaureatul de toamnă 2024 încep luni, 19 august, cu examenul la Limba și literatura română. Peste 33.000 de candidați sunt așteptați să dea examenul. 

Astăzi încep probele scrise din sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2024 cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Aceasta este prima dintre cele patru probe scrise programate în această săptămână pentru candidații înscriși în a doua sesiune a examenului.

Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului – proba E.c), miercuri proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d), iar joi cea la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8:30.

Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidaţii cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Candidaţii care deţin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum şi alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumaţi spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.

În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 şi 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.

Afişarea rezultatelor la probele scrise va avea loc în 26 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile pot fi depuse între orele 12.00 – 18.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în perioada 27-29 august, iar afişarea rezultatelor finale se va face în 30 august.

Pentru această sesiune de toamnă s-au înscris peste 33.000 de candidați, dintre care aproximativ 22.000 provin din promoția anului 2024, iar restul din promoțiile anterioare. 

                                                                                                               Adina Bucur