1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:12
No menu items!

Bacalaureat amânat din cauza vremii

spot_img

Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului, care ar fi trebuit să se desfăşoare luni şi marţi, vor fi reprogramate în alte zile, în funcţie de evoluţia vremii, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Ariana Bucur, citată de Agerpres. 

Luni şi marţi era programată evaluarea competenţelor pentru elevii care nu s-au putut prezenta în cele două săptămâni anterioare de susţinere a examenelor.

Este vorba despre copiii care au absentat motivat şi care au avut aprobarea comisiilor judeţe, respectiv comisiei naţionale de a se prezenta la aceste probe. Ştiţi că, după fiecare probă, noi avem subiecte de rezervă pentru aceste situaţii speciale. Pentru cei care au absentat sau au întârziat motivat erau stabilite zilele de astăzi şi de mâine. (…)Categoric, în funcţie de condiţiile meteo, vom stabili încă două zile pentru judeţele acestea (cele afectate de condiţii meteo nefavorabile – n.r.), inclusiv Capitala, în care copiii nu s-au putut prezenta„, a afirmat luni secretarul de stat.

Secretarul de stat a precizat că decizia se va lua în funcţie de evoluţie vremii: „Acest lucru nu înseamnă neapărat miercuri – să vedem cum evoluează lucrurile, poate fi joi şi vineri”.

R.D.