-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:04
No menu items!

BACALAUREAT 2016. Absolvenții de liceu susțin proba scrisă la Limba română

spot_img

Absolvenţii de liceu susţin luni prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, din cadrului sesiunii iunie-iulie a examenului de bacalaureat.

Bacalaureatul va continua marţi, cu proba la limba şi literatura maternă, care va fi susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale, miercuri – cu proba obligatorie a profilului, iar vineri va fi proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit Agerpres.

Rezultatele vor fi afişate pe 12 iulie (până la ora 16.00) şi, în aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii (între orele 16.00 – 20.00), care urmează să fie soluţionate în perioada 13 – 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 iulie.

Potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în vederea susţinerii examenului naţional de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu.

Dintre aceştia, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) din seriile anterioare.

Reprezentanții Ministerului Educației reamintesc faptul că, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condiţiile referitoare la susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probelor scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a zi şi a XIII-a fără frecvență).

R.D.