Din totalul celor 52.389 de absolvenți de clasa a XII-a prezenți în sălile de examen, au promovat 11.666 — 22,27%
Contestațiile la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat pot fi depuse luni în intervalul 12,00-16,00 iar soluționarea acestora se va realiza între 2 și 3 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice pe 4 septembrie, potrivit calendarului probat de Ministerului Educației Naționale.
Un procent de 22,27% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat examenul de bacalaureat, sesiunea august — septembrie 2014, înainte de contestații.
Din totalul celor 52.389 de absolvenți de clasa a XII-a prezenți în sălile de examen, au promovat 11.666 — 22,27%, rezultatul fiind cu aproximativ 1% mai mare decât cel înregistrat în aceeași sesiune a anului 2013.
Din totalul candidaților respinși, 248 au fost eliminați pentru fraudă și 9.753 au obținut medii între 5,00 și 5,99.
Metodologia de desfășurare a examenului de bacalaureat prevede că cei care au fraudat nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
C.A.