Președintele intră din nou într-o dispută ce are ca miză politica economică și bugetară
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, marţi, reexaminarea unei legi care prevede scutiri pentru administratorul şi rezidenţii parcului industrial de la plata impozitului la bugetul de stat, de la 1 ianuarie 2015, pentru anumite construcţii, cu argumentul că reglementarea nu este oportună.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, legea are ca obiect completarea Art. 20 alin. (1) din Legea 186/2013 privind construirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în sensul scutirii, începând cu 1 ianuarie 2015, a administratorului şi rezidenţilor parcului industrial de la plata impozitului datorat bugetului de stat, pentru construcţiile prevăzute în Grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004.
”Învederez faptul că o asemenea scutire de la plata impozitului pe construcţii are implicaţii asupra bugetului de stat, determinând diminuarea veniturilor bugetare. Drept mare, din punct de vedere economic, această reglementare legislativă nu este oportună”, precizează şeful Administrației Prezidențiale, în cererea de reexaminare.
Preşedintele mai menţionează că, în virtutea principiului neutralităţii fiscale ce transpune în plan fiscal principiul general al nediscriminării, toate activităţile economice trebuie tratate în aceeaşi manieră.
”Scutirea de la plata acestui impozit încalcă principiul neutralităţii şi echităţii fiscale prin impozitarea diferenţiată a unor categorii de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în parcuri industriale constituite conform Legii nr. 186/2013″, consideră şeful statului.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale are ca iniţiatori mai mulţi senatori PSD, printre care Ecaterina Andronescu, Viorel Arcaş, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoş, Cristian Dumitrescu, Liviu Pop şi Darius Vâlcov.
Semnatarii precizează, în expunerea de motive la propunerea legislativă, că, urma modificării Codului Fiscal, persoanele juridice sunt obligate să plătească impozit pe construcţii de la 1 ianuarie 2014.
Aceştia adaugă că, astfel, construcţiile care vor face parte în viitor din parcul industrial vor fi tratate diferit faţă de cele deja existente, care beneficiază de scutire de la plata impozitului pe cladiri, potrivit Legii 186/2013 privind constituirea şi functionarea parcurilor industriale.