-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:18
No menu items!

Băsescu le cere politicienilor să nu implice UE în jocul politic electoral intern

spot_img

Preşedintele Traian Băsescu face un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern şi acuză iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni.

Administraţia Prezidenţială a transmis, duminică, o serie de precizări referitoare la declaraţiile antieuropene pe care unii oficiali, reprezentanţi ai unor instituţii publice şi politicieni români le-au exprimat în ultimele zile, inclusiv la declaraţia prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, de sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la Bistriţa -dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori.

Aceste declaraţii antieuropene nu reprezintă poziţia oficială a României”, spune Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui. Oprea subliniază că Băsescu „regretă în mod profund iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni români, care pun interesul lor electoral şi personal mai presus de interesul naţional”.

Băsescu le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile, care vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 – 2020, şi care afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori, declară purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni.

Şeful statului consideră că „cel mai important argument în cadrul oricăror negocieri la nivelul Uniunii Europene îl reprezintă un grad mare de absorbţie a fondurilor europene şi invită instituţiile responsabile să facă toate demersurile pentru a creşte nivelul de absorbţie, iar reprezentanţilor Guvernului României le cere să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanţare care se află, în prezent, în situaţia de pre-suspendare”, spune Oprea. (A.M)