6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:44
No menu items!

Băsescu atacă Guvernul și MAE pe tema votului din diaspora

spot_img

Președintele a acuzat, vineri seară, Guvernul că, prin Ministerul Afacerilor Externe, încearcă să obstrucționeze votul din străinătate

basescu

Traian Băsescu a acuzat, vineri seara, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că încearcă să obstrucționeze votul din străinătate.

Principalele declarații ale lui Traian Băsescu:

  • Primul meu mesaj catre români este să meargă la vot, indiferent unde se află în țară și în străinătate. În România votul nu este obligatoriu, dar în acest moment, se trece într-o altă etapă și ar fi rău pentru viitorul țării dacă românii nu ar face efortul să meargă la vot.
  • O mențiune specială fac pentru cei 3,5 milioane de români din străinătate. Ei au mai avut o importanță capitală în continuarea proceselor de modernizare a României în 2009. Știu că e un efort suplimentar pentru ei, secțiile de votare sunt la distanțe foarte mari, știu că le cer cheltuieli mai mari decât pentru românii din tara, dar îi rog să înteleagă ca e esențial ca duminică sa se prezinte la vot și să-și aleagă prețedintele.
  • Din acest punct de vedere, aș face observația asupra căreia așez toată responsabiltatea președintelui, că a fost evident faptul că membrii Guvernului, Ministerul de Externe încearca să obstrucționeze votul cetățenilor români din străinătate. Avem și câteva elemente foarte clare din care rezultă încercarea de obstrucționare. Comunicatul de ieri al MAE al Germaniei, care a demontat afirmațiile lui Ponta că nu se pot înființa secții de votare în afara consulatelor și ambasadelor. Mai mult, Guvernul României a fost solicitat să ceară înființarea de secții, ministrul de externe german utilizând exemplul oferirii de spații pentru alegerile din Turcia.
  • Am constatat că speranța mea la numirea domnului Meleșcanu ca ministru de externe a fost una deșartă. Domnul Meleșcanu a continuat poziția incorectă a predecesorului său, încercând să demonstreze ceea ce nu se poate demonstra – că nu pot organiza alte secții de votare decât cele din primul tur. E o minciună. Aveau atât interpretarea art. 54 de către BEC, ca și ordonanța de urgență prin care, constatând deficiențele de la primul tur, putea înființa noi secții de votare, suspendând anumite prevederi din legea de organizare a alegerilor pentru funcția de președinte, la fel cum au suspendat la transferul primarilor dintr-un partid în altul. Comisia de la Veneția nu interzice apariția unor acte normative cu șase luni înainte de alegeri dacă aceste acte sunt în sprijinul participării la vot. Din păcate, Guvernul a oferit minciuni, fiind foarte clar că vrea sa obstrucționeze votul românilor din străinătate. Sunt scrisori de la primari din Spania și Italia care pun la dispoziție spații pentru organizarea turului doi. E clar că Guvernul nu a vrut să-i lase pe români să-și exercite în număr mare dreptul garantat de a vota. De aceea, îi chem pe români, pe românii din străinătate în mod deosebit, să nu se uite la distanță, pentru că au aici copiii lor, părinții lor și se vor intoarce aici când România le va oferi condiții de trai pe care să le accepte.
  • Am informații că sunt partide care au decis să nu-și trimită reprezentanți în secțiile de votare, pentru a se putea întârzia viteza la vot. Fac un apel la toate partidele reprezentate în turul doi să-și trimită reprezentanții în secțiile de vot, altfel ele însele vor contribui la obstrucționarea dreptului de vot al românilor.