6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 3:39
No menu items!

Băsescu şi Ponta, prima întâlnire în campania electorală

spot_img

Preşedintele şi premierul au participat sâmbătă la ceremoniile organizate la Carei (judeţul Satu Mare), de Ziua Armatei Române. Cei doi s-au ignorat reciproc pe toată durata festivităţilor

Ponta_Basescu

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, alături de mai mulţi miniştri, au participat, sâmbătă, la Carei (judeţul Satu Mare), la manifestările de Ziua Armatei Române. La sosirea la ceremonie, Băsescu a dat mâna doar cu reprezentanţii Armatei, dar nu şi cu premierul şi cu membrii Guvernului.

La ceremoniile de la Carei, organizate de Ziua Armatei, au participat, începând cu ora 11.00, premierul Victor Ponta, împreună cu mai mulţi miniştri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul apărării, Mircea Duşa, ministrul de externe, Titus Corlăţean şi ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ulterior, la ceremonie a ajuns şi Traian Băsescu. Acesta a mers şi a dat mâna cu autorităţile locale prezente şi cu reprezentanţii Armatei, care i-au prezentat onorul, dar nu şi cu premierul Victor Ponta şi cu membrii Guvernului.

Prezenţa premierului la evenimentele de la Carei era anunţată încă de de la jumătatea acestei săptămâni, în timp ce preşedintele şi-a anunţat participarea la eveniment sâmbătă, cu puţin timp înainte de începerea manifestărilor. Aceasta a fost prima participare comună a lui Traian Băsescu şi a lui Victor Ponta la un eveniment, de la debutul campaniei electorale.

Manifestările de la Carei s-au desfăşurat la Monumentul Ostaşului Român.

Sâmbătă se împlinesc 70 de ani de la momentul din 25 octombrie 1944, de la Carei, care a reprezentat ultima victorie a Armatei Române în lupta cu trupele ungaro-germane.