Băncile sunt obligate, din acest an, să transforme creditele din valută în moneda națională, la cererea clienților, în caz contrar aceștia din urmă putând să acționeze instituția de credit în instanță. Obligativitatea este prevăzută în Directiva 0541/2013, adoptată de Parlamentul European în 10 decembrie.
”Directiva spune că, în cazul creditelor în valută, statele se asigură că debitorul are dreptul de a converti creditul la cursul de la data depunerii cererii de conversie valutară, iar dobânda va fi negociată, astfel încât să nu dezavantajeze creditorii. Metoda este diferită de cea folosită în Ungaria, unde guvernul Orban a acordat debitorilor dreptul de a-şi converti creditele în franci elveţieni la un curs preferenţial, care a devantajat puternic băncile”, a declarat avocatul Marius Coltuc.
De asmenea, băncile trebuie să informeze clienţii regulat şi în scris când totalul de plată a creditului creşte cu mai mult de 20%, ca urmare a deprecierii monedei în care acesta îşi obţin veniturile faţă de moneda creditului.
Directiva mai spune că statele trebuie să se asigure că există o informare corespunzătoare a consumatorilor înainte de accesarea unui credit şi că aceştia au la dispoziţie cel puţin 7 zile pentru a se hotărî dacă semnează sau nu contractul.
Modul de prezentare a informaţiilor trebuie să fie standardizat, astfel încât acestea să fie uşor comparabile de la bancă la bancă, şi consumatorul să poată lua mai uşor o decizie. Într-o formă similară, această prevedere a fost adoptată de legiuitorul român în textul ordonanţei de urgenţă a guvernului numărul 50 din 2010, modificată prin legea 288/2010, o implementare a unei directive europene pentru reglementarea creditului pentru consumatori, pe care România a extins-o şi la creditele ipotecare.
Legiuitorii naţionali trebuie să se asigure şi că băncile fac o evaluare temeincă a capacităţii clienţilor de a-şi achita ratele la credit. De asemenea, consumatorii trebuie să ofere băncii informaţii privind veniturile şi cheltuielile lor, iar banca trebuie să verifice aceste informaţii înainte să încheie creditul – dacă nu s-a informat suficient, atunci nu are dreptul să întrerupă contractul.
Directiva mai prevede remunerarea angajaţilor băncilor trebuie să nu se facă după numărul creditelor vândute, ci după calitatea acestora, pentru a nu se încuraja creşterea riscului luat de bancă peste nivelul acceptat în strategia acesteia. Atât în Europa, cât şi în România, băncile îşi plăteau angajaţii la volumul de credite acordate. În criză, a urmat o rată de default ridicată în rândul debitorilor care nu se calificau în mod real la un credit.
Statele membre pot să interzică plata comisioanelor de către creditori intermediarilor de credite, mai spune textul Directivei. În acest caz, brokerii nu vor mai putea fi plătiţi de către bănci, pentru că leguitorul european consideră că aceştia vor aduce mai multe riscuri asupra băncii acordând credite celor cu un rating prost. Această prevedere, dacă va fi pusă în aplicare şi în legea naţională, ar putea afecta puternic afacerile brokerilor, care sunt plătiţi din comisioanele încasate de la bănci.
Mai mult, conform Directivei, statele pot impune interzice sau restricţiona plăţile consumatorilor către bănci şi intermediari înainte de semnarea contractului.
Reclama trebuie să fie clară, corectă şi să nu inducă în eroare. Sunt interzise formulările care pot crea false aşteptări consumatorilor în legătură cu disponibilitatea sau costul creditului, spune textul de lege.
Dacă într-o reclamă este pomenită dobânda creditului, atunci trebuie automat pomenit şi nivelul DAE (dobânda anuală efectivă), scris cel puţin la fel de mare, plecând de la exemplul creditelor medii ca perioadă şi valoare ale băncii în cauză, precum şi o avertizare că posibilele fluctuaţii ale cursului pot creşte nivelul ratelor.
Practicile de a lega creditul de alte produse bancare vor fi interzise, deşi băncilor li se va permite să folosească pachetele de produse – doar că accesarea unui credit nu va mai fi condiţionată şi de accesarea altor servicii, cu excepţia unui cont din care se fac plăţile creditului.
Creditorii au dreptul să ceară şi asigurarea locuinţei, însă poliţa să poată fi încheiată cu orice asigurător. Consumatorilor trebuie să li se prezinte şi un al doilea nivel al DAE, care să ilustreze posibilele riscuri ale unei creşteri semnificative a ratei împrumutului.
Directiva mai pune şi că statele trebuie să se asigure că sunt dezvoltate standarde de încredere pentru evaluarea proprietăţilor rezidenţiale pe care băncile să le aplice la acordarea creditelor.
Indicii şi referinţele după care sunt calculate dobânzile trebuie să fie clare, accesibile, obiective şi verificabile de către părţile din contractul de credit şi de către autorităţile competente – acest aspect a fost rezolvat în România pentru creditele noi cu ocazia OUG 50/2010. Anterior, dobânda variabilă a unor credite acordate înainte de 2010 era netransparentă şi legată de dobânzi calculate de bănci, neexplicate în contracte. Aceste clauze de dobândă au fost printre cele mai atacate în instanţele naţionale în ultimii ani.
Statele trebuie să se asigure că băncile arată o toleranţă rezonabilă înainte de iniţierea executării silite, spune textul de lege aprobat de parlamentarii europeni
De asemenea, statele membre pot cere ca, în cazul în care creditorilor le este permis să definească şi să impună taxe asupra consumatorului născute din incapacitatea de plată a acestuia, acele taxe nu vor depsăşi necesarul pentru a compensa creditorul pentru costurile rezultate.
Cosmina Croitoru