1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:57
No menu items!

Băsescu, despre vicepremierul rus: Să-i fie de bine. Nu Rogozin mă frământă pe mine acum!

spot_img

traian_basescu

Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, despre restricția intrării vicepremierului rus Dmitri Rogozin în spațiul aerian românesc, că el crede că „cei care au luat decizia” „știu ce fac și cum interpretează restricțiile puse unor persoane”. Șeful statului a ținut să precizeze că nu Rogozin îl „frământă” în acest moment.

Cei care au luat decizia cred că ştiu ce fac şi cum interpretează restricţiile puse unor persoane. Rogozin este una dintre persoane. Să-i fie de bine„, a declarat Băsescu, citat de Mediafax, întrebat fiind de jurnalişti despre faptul că Rogozin a acuzat că România nu i-a permis trecerea prin spaţiul aerian românesc.

Întrebat cum a reuşit aeronava să traverseze România, șeful statului a răspuns: „Nu ştiu cum au interpretat autorităţile române, dar nu Rogozin mă frământă pe mine acum„.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a afirmat, sâmbătă, într-o postare pe contul său de Twitter, că, la solicitarea SUA, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul său. El a acuzat că România nu i-a permis avionului său să se întoarcă la Moscova prin spațiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde a participat, vineri, la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziștilor. “Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) TU-160″, a mai afirmat Rogozin în mesajul postat pe Twitter.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) apreciază că ameninţarea cu folosirea unui bombardier strategic rus, de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezintă “o declaraţie foarte gravă”, solicitând autorităţilor de la Moscova să precizeze public dacă afirmaţiile citate reprezintă poziţia oficială faţă de România.

În cele din urmă, Rogozin a revenit la Moscova, din Republica Moldova, la bordul unei aeronave de linie, avionul său fiind obligat de către avioane ucrainene de interceptare să se întoarcă din drum la Chişinău.

D.M.