3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 3:35
No menu items!

Băsescu: Declarația lui Barroso, privind aderarea la Schengen, a fost citită greșit

spot_img

Traian Basescu

Șeful statului consideră că afirmația președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, privind accesul României în Schengen a fost citită greșit, Traian Băsescu menționând că următoarea discuție pe această temă ar putea avea loc numai în urma unui raport MCV pozitiv.

„Următoarea discuție serioasă (privind aderarea României la Schengen — n.r.), în opinia mea, se poate face în urma unui raport MCV pozitiv. Dl Barroso nu a spus că România nu va intra în Schengen în 2014, ci a spus că nu va intra în Schengen la 1 ianuarie 2014. Cred că este o citire greșită a declarației președintelui Barroso”, a spus Traian Băsescu.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat luni seară, în cadrul unei emisiuni a postului francez TF1, că România și Bulgaria nu vor adera la spațiul Schengen în 2014, din cauza opoziției mai multor state.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a executivului comunitar Pia Ahrenkilde-Hansen, președintele Barroso a afirmat în cadrul emisiunii „Le Club LCI” că, deși cele două țări îndeplinesc criteriile tehnice de aderare la Schengen, din cauza faptului că există mai multe țări care se opun, România și Bulgaria nu vor adera la zona liberă de circulație până la sfârșitul perioadei de tranziție, transmite Agerpres.

Întrebată dacă declarația lui Jose Manuel Barroso nu reprezintă o antepronunțare înainte de Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la începutul lui decembrie, care are încă pe agenda provizorie subiectul aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, Pia Ahrenkilde-Hansen a precizat că președintele CE nu a făcut decât să menționeze care este starea de fapt în momentul de față în acest dosar.

A.V.