1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:08
No menu items!

Băsescu: Banii spălaţi, adesea, generează terorism

spot_img
Băsescu: Banii spălaţi, adesea, generează terorism
foto: arq.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul Congresului avocaților, că apreciază implicarea acestora în lupta spălării banilor, precizând că bani negri din România ajung să susţină organizaţii recunoscute a fi teroriste.

“Apreciez foarte mult implicarea corpului avocaţilor în lupta împotriva spălării banilor. Este unul din riscurile majore, inclusiv ale ţării noastre, pentru că banii spălaţi nu generează doar construcţie de vile. Banii spălaţi, adesea, generează terorism”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele a adăugat că „România nu este o ţară ferită de acest fenomen” și că „adesea, banii obţinuţi pe piaţa românească ajung şi susţin organizaţii recunoscute şi etichetate a fi organizaţii teroriste”.

„Lupta împotriva acestui fenomen, de spălare a banilor, trebuie să fie în mod egal un atribut al judecătorului, al procurorului, al avocatului, al notarului. Este sistemul care poate contribui eficient la blocarea utilizării banilor obţinuţi ilegal în consolidarea terorismului şi România nu este o ţară ferită de acest fenomen. Ele sunt determinate ca dimensiune, adesea banii obţinuţi pe piaţa românească ajung şi susţin organizaţii recunoscute şi etichetate a fi organizaţii teroriste”, a spus șeful statului.

A.V.